Jucătorii dinamoviști au refuzat să se antreneze pentru că erau restanțe financiare și antrenorul Ovidiu Burcă i-a criticat pe greviști. Gigi Becali, patronul FCSB a intervenit în scandalul de la marea rivală și a anunțat că e de partea fotbaliștilor.
Tehnicianul Ovidiu Burcă i-a atacat pe jucătorii dinamoviști, într-o conferință de presă: „Să le fie rușine! Nu aveau niciun drept să facă ce au făcut. Eu încerc să le dau fotbaliștilor ce se poate mai bun. De când am venit aici nu le-a lipsit nimic. Ce au făcut jucătorii e o mare pată pe istoria acestui club. O întârziere de două luni nu e ceva grav”.
Conducerea clubului a decis rezilierea contractelor greviștilor: portarul Ștefan Fara (21 de ani), atacantul Vasile Buhăescu (34 de ani), fundașul Alin Dudea (25 de ani), fundașul Marius Tomozei (32 de ani) și mijlocașul Bogdan Gavrilă (30 de ani).
Pentru declarațiile sale, Burcă a fost criticat și de Florin Răducioiu, fost mare atacant al lui Dinamo: „Cum să spui asemenea prostie? Este incoerenţă totală”.
„La mine, dacă apare greva, eu nu sunt ca alții. Eu ridic mâinile când nu mai pot și gata. Dacă nu mai poți, predă-te! Jucătorul ăla se antrenează, lucrează? Cere banii, mă! Păi ce demnitate, mă? Nu mai contează la el că e Dinamo, Steaua, Rapid, FC Argeș, PSG. Omul este fotbalist, asta e meseria lui, câștigă bani din asta. Păi dă-i banii! Eu, când nu mai pot, micșorez, tai. Las echipa și la revedere, nu că să-mi bat joc de oameni…Veniți la antrenamente, munciți voi pe aici, că noi suntem niște deștepți care nu vă dăm banii. Nu se poate asta”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.